Get Adobe Flash player

FeedBack

Home Blog

Blog

De ce am facut service auto

Toata lumea ma intreaba de ce am facut un service auto. Raspunsul e mai simplu decat ati crede: pentru ca trecand cu propria mea masina prin mai multe service-uri am plecat de fiecare data nervoasa, cu problema rezolvata doar pe jumatate si cu buzunarele golite. Asa ca mi-am propus sa fac un service auto unde serviciile sa ma multumeasca pana si pe mine (care sunt un client dificil pentru ca imi iubesc masina).
 
Asa ca principiile sunt clare:
-          1. Masina trebuie protejata astfel incat la iesirea din service sa nu fie murdara si zgariata (ma rog, sa nu fie mai murdara si mai zgariata decat cand a venit). Personal urasc mecanicii care se urca in masina si-si plimba mainile murdare de vaselina pe volanul meu, e ca si cum as da mana cu cineva care tocmai si-a suflat nasul in palma... de asemenea frecatul fermoarelor de la geaca de caroserie si sculele sprijinite pe pavilion ma enerveaza cumplit.
 
-          2. Clientului trebuie sa i se explice (in termeni cat mai inteligibili) ce defecte are masina lui si cum se pot remedia. E cam ca la doctor, cand esti bolnav n-ai pretentia sa ti se tina un curs intensiv de medicina dar vrei sa ai o idee despre ce se va intampla cu tine. In mare defectele se clasifica in: pericol de moarte si/ sau pagube pentru terti, pericol de pagube pentru masina ta (piese care “cad” in cascada) si disconfort. Prima categorie n-o discutam, reparatia e obligatorie iar daca insisti sa n-o faci o sa pleci din service “pe semnatura”. A doua categorie este cea pe care, cel mai frecvent, sunt in situatia s-o explic si s-o detaliez ca sa evit situatiile de genul “n-am stiut” sau “daca-mi spuneai”. A treia categorie este in intregime la latitudinea ta.
 
-          3. Inainte de inceperea oricarei interventii asupra masinii clientul trebuie sa fie informat asupra sumei maxime pe care o va avea de platit. Evident ca poti oricand sa descoperi un defect ascuns insa prefer sa fac un deviz maximal din care sa scad decat un deviz “de agatat” clientul pe care sa-l umflu ulterior.
 
-         4.  Clientul isi cunoaste cel mai bine masina, daca el aude un zgomot, inseamna ca zgomotul respectiv chiar exista. E drept ca poate fi doar o moneda scapata sub scaun sau vreun obiect plimbandu-se prin portbagaj insa poate fi si un defect grav care ii poate pune viata in pericol deci orice zgomot neobisnuit merita investigat pana la capat.
 
-         5. Mecanicii nu se zgaiesc la clienti cu ochii umezi de caprioara nemancata si cu mana intinsa. Ei isi fac meseria, sunt mandri de ea si sunt remunerati pentru asta. Daca ai un acces de generozitate pentru ca te-au impresionat profesionalismul si conduita lor e treaba ta, insa masina-ti va fi reparata la fel de bine (cu garantie) si fara extra-costuri.
 
-          6. Programare inseamna promisiune respectata.
 
-          7. Si nu in ultimul rand: ciocanul e scula de tamplarie nu de mecanica. 
 
 
Cui se adreseaza La Service?
Tuturor celor care:
-          Au grija de masina lor
-          Doresc sa plateasca un pret corect pentru o lucrare bine executata
-          Doresc sa inteleaga pe ce dau banii
-          Vor garantie la lucrarile executate
-          Vor sa fie tratati cu respect.
 
Ce nu gasesti la noi:
-          Merge si-asa...
-          Lasa bah ca stiu eu ce-am de facut...
-          Hai ca ne-ntelegem sefu’…
-          Piese de proasta calitate
-          Ignoranta si aroganta
 
Daca dintr-o forma de perversiune iti doresti sa fii “molestat” pe banii tai si crezi ca un mecanic bun se cunoaste dupa vocabularul de mahala si jegul de sub unghii iar patronul dupa ghiul, poti sa ma suni ca-ti spun eu unde sa mergi dar nu veni la noi.

Ce pot...

În general sunt împotriva englezismelor de orice fel însă de data asta vreau să mă folosesc de ”can”, ”may” și ”should”.
Să luăm un exemplu simplu: condusul autoturismului.
”Can” e pentru ceea ce stă în putința mea să fac - pot să conduc, am abilitățile și cunoștințele necesare îndeplinirii actului șoferiei.
”May” e pentru ceea ce-mi este permis să fac - în ciuda faptului că pot conduce, îmi este interzis să fac asta dacă nu am permis.
”Should” pentru ceea ce nu doar pot ci chiar trebuie să fac - dacă îndeplinesc condițiile pentru ”pot” și ”îmi este permis” aș face bine să circul pe partea dreaptă a carosabilului cel puțin în Europa. Pot să merg și pe stânga iar anumite condiții este și permis (de exemplu în depășire) dar bine-ar fi, ca regulă generală, să țin dreapta.
E clar?
 
Să trecem acum la ”putințele” legate de întreținerea autovehiculului:
 
La revizie:
- Pot să schimb doar filtrul de ulei și uleiul? Poți, e permis dar n-ar trebui.
- Poți, dar nu e bine pentru că trăiești într-o țară plină de praf care-ți face în 10.000 km filtrul de aer să semene cu sacul de la aspirator, pentru că aduni din benzină și motorină o cantitate impresionantă de apă în filtrul de combustibil, apă care se va răzbuna la primul ingheț, pentru că tot rahatul de câine uscat și ”liofilizat” sub razele soarelui se oprește în filtrul de habitaclu. Dar, evident, dacă vrei poți.
 
La mecanică:
- Pot să schimb doar un amortizor? Poți dar nu este permis și nici n-ar trebui.
- Poți că nu-s legate între ele, dar în afară de cazul că aveai amortizoare noi și unul s-a rupt dintr-un accident nu e bine pentru că: al doilea amortizor e la fel de uzat și chiar dacă nu bate nu-și mai face treaba. Pentru că o mașină cu un amortizor la 95% eficiență și unul la 50% o să se comporte ciudat și periculos pe drum, la frânare și în viraje. În plus dacă nu le schimbi pe amândouă pierzi garanția.
 
- Pot să schimb flanșele de amortizor fără amortizoare? Poți, e permis dar n-ar trebui.
- Poți, dar mai mult ca sigur o să plătești (în scurt timp) manopera a doua oară căci dacă ți-au crăpat flanșele... nici amortizoarele nu-s tefere... Nici viceversa nu-i recomandat și în ambele cazuri pierzi garanția pieselor.
 
- Pot să schimb doar cureaua de distribuție fără role? Poți, e permis dar n-ar trebui.
- Poți, dacă o schimbi pentru că a expirat pe criterii de timp, dacă o schimbi pentru că a împlinit numărul de km mai mult ca sigur și rolele sunt uzate.
 
- Pot să pun piese second hand? Poți, e permis (în anumite cazuri) dar n-ar trebui.
- Poți, dacă e vorba de plastice, butoane, ornamente. Dacă vorbim de piese în mișcare, supuse uzurii lasă-te păgubaș pentru că n-ai vreo garanție că nu-s la fel de ”rupte” ca cele pe care le ai deja. Și sub nicio formă nu accepta și nu cere să ți se monteze piese care afectează siguranța mașinii (discuri de frână, plăcuțe de frână, amortizoare etc) second hand.
 
- Pot să mai merg 10.000 km cu distribuția asta? S-ar putea să poți, e permis dar n-ar trebui să încerci.
- În afară de cazul că știm ”cu acte” la ce dată și ce număr de kilometri s-a montat distribuția, numai Mama Omida poate să-ți dea un astfel de pronostic iar o curea de distribuție ruptă produce daune imense.
 
- Pot să-mi pun xenoane?
- Poți, dar condițiile ca să fie permis includ far cu lupă speciala și spălător de far și dacă nu respecți condițiile legale n-ar trebui din două motive: 1. riști o amendă 2. mai mult ca sigur colegii de trafic îți vor umple frigiderul.
 
În concluzie, rămâne la latitudinea ta cum îți întreții mașina atâta timp cât ea nu prezintă pericol pentru ceilalți, eu pot doar să te sfătuiesc ce e bine și să-ți explic de ce.
 
Înțelepciune și drumuri line vă urez :)

La pomul laudat sa nu te duci cu sacul...

... zice un vechi proverb românesc.
Eu una m-am săturat de mega-ofertele ”Amortizoare pentru Logan de la 50 lei/ buc” sau ”Distribuții pentru VW de la 2 lei”.
În primul rând ar trebui să te alarmeze ”de la” asta în traducere înseamnă că vei afla oricum că ai alt tip suspensie, de motor, de tapițerie, de culoare la caroserie, plus că mai ai și ochii căprui deci oferta nu se aplică la mașina ta.
În al doilea rând întreabă de la ce producător sunt piesele respective și fă o căutare pe net, s-ar putea să vezi că nu-ți convine, în ciuda prețului mic, să pui așa ceva pe mașină.
În al treilea rând, dacă vânzatorul pieselor e un service, întreabă cât e manopera și dacă sunt dispuși să-ți vândă piesele fără montaj, o să ai o surpriză... prețul e valabil numai dacă montezi piesele la ei iar manopera o să-ți iasă pe nas.
Nu în ultimul rând întreabă de condițiile de garanție, legea te protejează dar mulți comercianți mizează pe necunoașterea legii și pe faptul că tu, clientul, n-ai timp să-i tragi la răspundere.
 
Să luăm un exemplu: distribuție pe 1,9 diesel de la grupul VAG (unul dintre cele mai răspândite motoare, s-a pus pe VW, Audi, Seat și Skoda intr-o sumedenie de variante constructive). Numai pentru Golf4 în anul 2002 s-au fabricat 10 coduri motor diferite: AGP, AQM, AGR, ALH, ATD, AXR, AHF, ASV, ASZ și ARL.
Cel mai ieftin kit de distribuție (o să iau pentru comparație un singur producător: Contitech) costă 120 lei. Pompa de apă pentru același motor e 158 lei, total 278 lei. Atractiv, nu? Te cred, doar că de când am deschis service-ul mie nu mi-a picat în mână vreun motor AGP și am avut un singur AQM, iar acestea sunt singurele două motoare la care se potrivește uimitor de ieftina distribuție din exemplul de mai sus.
 
Dacă e să facem un calcul la motorul ALH, care alături de AXR reprezintă grosul motoarelor 1,9 tdi de pe VW-urile Golf4, situația se schimbă dramatic: kitul de distributie costă 675 lei iar pompa de apă 191 lei, total 866 lei.

Acestea fiind zise, aș putea să pun un mare afiș cu:
Mega-Super-Extra PROMOȚIE
Distribuție Contitech și pompă de apa 
pentru VW Golf 1.9
de la numai 278 lei
Că oricum nu risc nimic și nici tu când vii la service  n-o să te superi pe mine și nici n-o să crezi că te-am păcălit, doar nu-i vina mea că ai tu alt cod motor... Întelegi?
Asta-i treaba cu mega-extra-giga-terra promoția.
Și stau de 2 ore și mă-ntreb dacă să recurg și eu la astfel de artificii sau să am în continuare încredere în discernământul clienților.
Să-ți promit cel mai mic tarif pe oră și-apoi să-ți pun la socoteala 2 ore de scos un șurub ruginit plus polidiscul sau să-ți spun cât costă pe bune și-apoi e treaba mea cum scot șuruburile?
Să-ți explic că-n tariful meu intră și husele pentru scaune și volan, si consumabilele (degripanți, spray de frână, vaselină etc) sau să ți le pun separat pe factură cum fac reprezentanțele ca să nu mai înțelegi de ce părea că o să coste 500 da-n realitate ai de plată 850?
Să-ți fac un deviz cu piese proaste și ieftine și dacă se rup în două luni să dau vina pe drumuri și să-ți zic că nu-i caz de garanție sau să-ți fac devizul cum știu eu mai bine și să-mi asum răspunderea?
Cum să fac?
Spune-mi tu, că tu ești clientul meu.

Cum imi aleg masina?


Greu... toate arată bine-n poze, toate au oferte speciale și de-acum mai toate-s fiabile.
Totuși sunt diferite și, având in vedere că e vorba de o achiziție importantă, ar trebui să acorzi atenție fazei premergătoare cumpărării. O să vezi că despre partea financiară o să vorbim abia la sfârșit, pentru că deși e o limitare, nu e determinantă in alegerea tipului de masină.
 
Întâi să ne lămurim de ce-ți trebuie mașina asta? Ce vrei să faci cu ea? Te plimbi cu prietena sau cari saci cu ciment? Ai bunici la țară sau ești citadin get-beget? Vrei s-ajungi repede la mare sau te-nvârți pe drumuri de munte? Iarna o pui pe butuci și-o iei pe jos sau o folosești 12 luni din 12?
Mergi suficient de mult ca să justifici achiziția sau vrei doar să te dai mare pentru că poti? O iei de ”transport” sau de ”jucărie”?
 
Dac-o iei de ”jucărie” nu mai citi, ia ce-ți place, e doar un moft și se cere satisfăcut întocmai independent de rațiunile tehnice, economice etc.
 
Dac-o iei de ”transport”, începe balul...
 
Incearcă să definești ce-o să faci cu ea după regula 80-20. De exemplu 80% prin oraș și 20% în exterior sau 80% singur în mașină (sau cu maxim încă o persoană) si 20% cu pasageri.
Presupunand că lista-i gata, să-ncepem:
 
1. Diesel sau benzina: dacă nu faci mai mult de 30-50.000 km pe an dieselul nu-și are rostul, în afară de cazul că cei 20.000 sunt off-road sau e mașină de transport marfă. O să plătești cu vârf și îndesat economia de combustibil rpin service. Un diesel se conduce altfel decât o benzină, altfel-altfel.
 
2. Mare versus mică: prin oraș o mașină mică se strecoară lesne în trafic și se parchează ușor (în locuri în care un A6 nici nu visează să încapă). "Pe-afară" e de preferat o mașina medie sau mare ca să nu te zboare tirurile de pe șosea și să n-ajungi la destinație amorțit de cât ai stat chircit.
 
3. Cilindree mare versus mașină economică: depinde de posibilități și de numărul de km anuali... dar e limpede că pe aceeași caroserie un motor mare face mai puțin efort și se uzeaza mai greu. Dacă ești indecis între două motorizări, ia-o pe cea mai mare.
 
4. Aspirat sau turbo: aici intrăm în finețuri ... dacă-ți dă mâna ia un motor cinstit aspirat mai măricel ca cilindree, turbina ajută la putere dar aduce și complicații în plus care se vor vedea în facturile de service.
 
5. Nu te zgârci la dotări, tot ce nu iei o să regreți ulterior pentru că au fost puse pe mașină cu rost pe care o să-l afli în timp. Nu vorbesc aici de tichiile de mărgăritare gen senzori de parcare și de ploaie ci de ABS, ESP, oglinzi încălzite, aer condiționat.
 
6. Alege 2-3 masini care îți plac și compara ofertele, după aceea intră pe forumuri și vezi ce zic proprietarii despre ele. Nu te duce la rubrica de prezentare că acolo orice cioară își laudă puiul, du-te la secțiunea cu probleme/ cereri de ajutor.
 
7. Cutie manuală sau automată: aici ar trebui să mă abțin de la a da sfaturi pentru că eu sunt un dușman declarat al cutiei automate, însă unele modele (mai ales cele cu motoare mari) vin by default cu cutii automate (care-s din ce în ce mai bune, fiabile și inteligente), totuși dacă n-ai un motiv întemeiat pentru cutia automată... evit-o.
 
8.Noua versus second hand: aici e rost de polemici infinite, daca poți și ai și te doare la bască de depreciere... ia-o nouă. Dacă ești mai jos de mijlocul piramidei averilor nu te îndatora pe 3-5 ani numai de dragul de a dezvirgina o mașină. Cum atinge cu roata de asfalt cum pierde 3-5000 de euro din valoare... Cam scumpă plăcerea. Dacă iei second cască bine ochii și du-o la verificat la service, nu pune bază pe buna-credință a vânzătorilor ca riști să iei o țeapă greu de suportat financiar.
 
8. NU cumpăra mașina fără drive test.
 
Baftă și să-mi zici ce-ai ales :-)
Mai multe articole..

Vechituri

Promotie

promotie service